Povesti din pastoral: Mierea de Floarea Soarelui

Povesti din pastoral: Mierea de Floarea Soarelui

Vara trecuta am ajuns cu stupii la floarea soarelui intre Balta Alba si satul natal al lui Fanus Neagu, Gradistea. “Acolo la Gradistea, in miazanoaptea Baraganului pluteste pe ape si-n ierburi copilaria mea. Orice suflet de om care percepe bucuriile steril, ar spune, nimerind in toiul verii la Gradistea: ce durere, ce cazne, ce turbaciune! Pentru ca in Baragan, indiferent la schimbari, Timpul nu preseaza asupra a nimic.“

Am aflat de Gradistea ca fiind locul de nastere a lui Fanus Neagu pe cand ceream indicatii despre un oarecare nene care sa ma ajute la plecare cu incarcatul stupilor si care locuia in apropierea casei memoriale. Ne-am dat intalnire in punctul 0 al comunei, care nu este la primarie sau la scoala, ci pe terasa alimentarii-carciuma, la soseaua principala, vis-à-vis de centrul de colectare al cerealelor. Daca in mijlocul campului unde aveam stupina, masina arata un minunat 37 de grade pe bord, aici era ceva mai racoare din cauza celor catorva copaci din curtile oamenilor si, probabil, a berilor reci consumate responsabil pe terasa. Lume pestrita la relaxare: copiii veniti pentru inghetata stateau intr-un colt la umbra cu urechile ciulite la glumele tractoristilor aflati in pauza de masa si a pensionarilor fugiti de acasa, chipurile sa cumpere o paine, doamne la cumparat de detergenti si alte cele casnice, baieti de la distributie, batrani veniti sa isi ridice partea din recolta de pe ternul arendat ….ce mai…. zarva mare! Toti mustaceau cand pe strada trecea cate o domnisoara si amuteau, in semn de respect, la trecerea fostului profesor de matematica.

La o trecere rapida cu masina prin satele din Baragan zici ca a stat timpul in loc dar, iaca, daca stai pe terasa la racoare macar o ora, se vede ca lucrurile se misca intr-un ritm al lor, stiut si simtit parca doar de oamenii locului.

Lasand oaza in urma, adevarata vara o simti din plin in Baraganul cu ciulinii cat casa, cu praful fin care se ridica in urma ta, nederanjat de nicio pala de vant. Aici caldura e la ea acasa si, cand zici ca ai mai trecut vitejeste peste o zi in mijlocul campului, pe inserat se ridica, cu turle si trambite, tantarii. In stoluri, cu dansuri haotice de nici masca costumului nu le face fata, nemilosii astia mici nu-ti dau pace decat pe la miez de noapte cand se mai racoreste. Circula vorba ca sunt chiar mai priceputi ca cei din Delta…

Cu fruntea acum descretita de sudoare si caldura, va zic ca mierea ce-a iesit de pe campiile Baraganului este una de poveste. Extrasa la sfarsit de iulie, este un pic parfumata, cu un gust delicat dar usor astringent si cu o culoare galben-aurie care iti aminteste de vara. Cristalizeaza foarte repede datorita continutului mare de glucoza si polen, dar asta nu-i schimba cu nimic proprietatile terapeutice antifebrile si diuretice*. Se poate folosi cu incredere si in bucatarie, pentru prajituri sau sosuri. Noi o folosim cu succes la indulcirea cafelei si a ceaiului. Asa cum mi-a reamintit un galatean, gustul ei este cel al copilariei lipsita de griji, al verilor cu arsite din vacantele de vara la tara, la bunici.

Pofta buna la o portie zdravana de sanatate!

*”Mierea. Proprietati si utilizari”, Daniela Guaiti, 2013

Sursa foto: dreamstime.com

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi vizibila.